Conserva "blestemata"

Nu stiu altii cum sunt, dar dupa ce m-am stabilit in Germania, m-am simtit o perioada lunga de timp handicapata si inapoiata. Ca de, doar m-am mutat intr-o tara civilizata, iar eu purtam pe frunte stampila de "Auslaender"-adica venitura. Norocul meu ca sunt o fire luptatoare si am acceptat ceea ce sunt si stiu ca nu voi putea fi niciodata ca ei sau de-a lor. Si dupa umila mea parere si o experienta de 5 ani in "domeniu" pot sa afirm cu certitudine, ca nimeni nu se va adapta si incadra intr-o societate, oricare ar fi ea, daca nu-si pastreaza coloana cat mai dreapta. Dar sa revenim la subiect, ca nu despre asta intentionam sa vorbesc.
Daca ma uit in jurul meu sunt inconjurata de fel si fel de inventii, unele mai practice, altele mai putin. Pentru fiecare surub, exista o surubelnita - si numai aia, pentru fiecare cui, exista un ciocan - si numai ala, pentru fiecare tip de hartie, exista un stilou - si numai ala....si lista poate continua, dar n-am atat de mult timp.
Se facea ca era o zi obisnuita de vacanta si urma sa ne intalnim cu copiii la scoala pentru a face o salata de fructe si niste clatite. Ne-am dus la magazin sa cumparam ingredientele necesare pentru clatite, fructe proaspete si cateva la conserva. Totul bine si frumos! In timp ce puneam pe masa farfuriile, furculitele, cutitele, o aud pe sefa mea suduind de mama focului (de precizat, ca e o fire foarte calma, ce-si iese tare greu din pepeni). Eu tac malc,nu zic si nu intreb nimic, ci ii urmaresc indeaproape toate miscarile. Cauta disperata prin toate dulapurile, sertarele si gentile, dracuind - pe un ton neobisnuit de ridicat pentru ea - cum ca nu gasea ceva. O intreb intr-un final despre ce-i vorba, iar ea - punandu-si mainile pe cap - zice: "Am uitat desfacatorul de conserve!". Pana sa ma dumiresc eu ce cauta ea de fapt, pentru ca zau nu intelegeam de ce atata zarva, o vad ca pune mana pe telefon sa-l sune pe barba-su. Nu am mai asteptat pana a terminat ea conversatia, ca am luat cutitul si l-am infipt in "blestemata" de conserva, indepartand-ui cu usurinta capacul. Ce-a urmat e de rasu' plansu'. Dupa minute bune, a iesit din starea de soc, marturisind ca ea nu a mai vazut asa ceva niciodata. Dar cum am facut, cum de m-am gandit la asa ceva, unde am mai vazut asta, de la cine am invatat, etc.? Si toata ziua a tinut-o intr-o continua mirare si a povestit la tot natu' cum am deschis eu conserva aia. Iar eu in gandul meu: "Mira-te, mira-te!!".