R.I.P. M.J.

My boss

Sefa mea e o fata tare de treaba. Nu am avut deloc probleme cu ea, doar ca la inceput a trebuit sa pun osul mai mult decat restul, pentru ai castiga increderea. Drept rasplata, vrea sa invete acum romaneste. Daca stau bine sa ma gandesc, cred ca mai degraba incepe incet-incet sa se simta in minoritate. Suntem deja 4 romani la locul de munca. Nu vreau sa par discriminatoare fata de natia germana, dar pana acum a tot avut de furca cu ei. Fie nu erau multumiti, fie neseriosi, fie o mai si inselau. Ce sa faci, se mai intampla! ... Dar uite cum romanul razbeste, daca e sincer si devotat si isi vede de munca. ... Munca, munca, dar salariul meu e tot sub medie.

23 iunie, a 3-a zi de vara. Ploua, e urat, frig si innorat. Vreau vara mea de alta data, cu soare si imbracaminte lejera, cu ochelari de soare si palarie de paie, vreau bronz si iarba sub picioare, vreau jocurile de carti la umbra salcii, vreau curentul apei, vreau briza racoritoare, vreau inghetata de la miezul noptii ...

Biblioteca

Sunt fericita sa spun ca pana acum am reusit sa-mi fac o mini-biblioteca din salariul propriu (marea majoritate sunt carti noi, pentru ca ador mirosul lor), insa nu atat beletristica, ci mai mult dictionare de tot de felul (de sinonime, neologisme, de juristica si tehnica,etc.), carti de gramatica (germana, engleza, spaniola, italiana, olandeza - nu ca le-as stii pe toate), iar pe ici colo cate un Orwell, Kipling, Conrad, de Beauvoir, Paler sau Eliade (deocamdata astea de baza). Aici nu gasesc sub nicio forma carti de beletristica in limba romana, asa ca de fiecare data cand merg acasa, cumpar atat cat imi permit si la randul meu le dau aici mai departe (si sper ca intr-o zi sa le primesc inapoi). Cum facu, cum nu facu, iata-i pe astia de la ziarul "Adevarul" ca au venit cu o idee geniala. Biblioteca Adevarul iti ofera "100 de opere esentiale" care ar trebui sa le ai in biblioteca ta si bineinteles si citite. Am dat si eu zvon in tara ca le vreau si numai bine ca am agitat toata familia. Detin pana acum 12 din cele 100. :) Cand am fost de Pasti acasa anul asta, am vazut ca si cei de la "Jurnalul National" faceau reclama la carti, editate de "Biblioteca pentru toti", relansata de Tuca. Nu m-as fi agitat atata, daca reclama respectiva nu ar fi fost la "Panza de Paianjen" de Cella Serghi. Insa ziua cand puteai sa mergi sa o cumperi trecuse deja si nu mi-am mai facut sperante. Am fost la noi la librarie si intamplator am gasit-o. Nu era cea din colectia bpt si era intr-o conditie deplorabila. Necartonata, toata zgariata, colturile intoarse, singurul exemplar si la un pret inadmisibil: in jur de 50 Ron. Am stat si am cantarit situatia, am tot insistat la vanzatoare sa caute dupa alt exemplar, insa intr-un final am plecat de acolo fara ea si cu sufletul neimpacat. Da, stiu, sunt o zgarcita, dar traiesc intr-o societate unde literatura interbelica si cea clasica, nu costa mai mult decat un pachet de tigari. In ziua plecarii mele, cand stateam cu familia in asteptarea autocarului, tata m-a intrebat daca nu vreau sa-mi cumpere niste reviste pentru drum. Nu am zis nu. Tata se intoarce cu un morman de reviste si printre ele, ce credeti, cu Cella Serghi din colectia bpt. Nici macar nu stia prin ce am trecut ca s-o cumpar, si incarcata de emotii, i-am povestit intamplarea de la librarie. Incet, dar sigur, vreau sa ajung si la subiectul propus pentru postarea asta. Si anume, de a face o comparatie intre cartile editate de ziarul "Adevarul" si cele ale lui Tuca. Daca nu era Cella, nu as fi stiut sa fac comparatie, pentru ca cel mai sigur nu m-ar fi interesat sa cumpar din bpt. Dintr-un simplu motiv (oricat de stupid ar suna): imi place verdele si in combinatie cu scrisul auriu si liniile acelea aurii si finute, m-a orbit si nu am cautat sa-mi cumpar din alta colectie. Cele 12 carti dau asa de bine pe raft si sunt in armonie cu toata incaparea. Asta pana le desfaci ... sunt destul de bine legate si au si semn de carte tot verde, insa coperta cartonata e destul de sensibila, se zgarie foarte usor daca faci imprudenta de a o purta cu tine in geanta, iar calitatea hartiei cam lasa de dorit. Nici cele ale lui Tuca nu stau prea grozav la categoria hartie si nici semn de carte nu are. Insa coperta cartonata e tapana, nu se zgarie, cu incrustatii putine, cat mai modest, invelita de o alta coperta de protectie. Nu as fi ajuns sa fac diferente intre cele doua edituri, daca bpt nu ar fi fost mai mult pe gustul meu. Am prostul obicei sa citesc prefata inainte si dupa ce am terminat o carte. Nu de alta, dar vreau sa stiu ce parere au criticii sau in ce conditii a fost scrisa sau orice alta informatie despre autor, pentru a putea la randul meu sa-mi fac o parere proprie. "Biblioteca Adevarul" nu ofera astfel de informatii, ci doar cate o postfata cu nota editurii (nu toate). Sincera sa fiu nu ma intereseaza ce varianta cenzurata sau necenzurata a ales editura si de ce. Daca tii neaparat, poti scrie ca subtitlu "Varianta (ne)cenzurata" si atat. Tuca insa mie cel putin mi-a intuit gusturile (nu degeaba suntem lei amandoi :)), dar asta inseamna ca nu pot renunta nici la "B.A.", pentru ca am deja o colectie destul de maricica si in niciun caz nu voi renunta la bpt. Dar ca sa-mi fac alegerea cat de cat mai usoara, ma gandesc la urmatoarele: cartile de la "B.A." vin o data pe saptamana si daca ai pierdut un volum ai pierdut tot. La bpt le poti comanda pe internet la acelasi pret (http://shop.jurnalul.ro/jurnalul-75-Colectia_Biblioteca_pentru_Toti.html) ;)

Stiati ca ...

- aici carnetul de sofer e valabil toata viata si nu e nevoie sa mergi sa-l reinnoiesti;
- exista magazine second hand cu preturi cuprinse intre 50€ si 1000€;
- nu ai nicio sansa sa te ratacesti in oras, nici macar in padure;
- o anumita portiune de autostrada a fost construita pe vremea lui Hitler si e inca in stare impecabila;
- neo-nazistii il sarbatoresc pe Hitler de 1mai si in fiecare an pe aceasta data ies in strada si fac ravagii;
- esti obligat sa-ti faci curat in fata casei, altfel primesti amenda - vorbesc de cazuri extreme, cand lasi balariile sa-ti acopere intrarea;
- la fel esti de obligat sa sortezi gunoiul corespunzator;
- daca esti angajat si platesti taxe la stat, un anumit procent il primesti la sfarsitul anului inapoi, daca faci ceea ce se cheama "Steuererklärung" - un fel de declaratie de impozit;
- nu exista "carte de munca", ci o declaratie de venit ("Lohnsteuer") impartita in 5 categorii. Intr-un cuplu, cel care castiga mai putin plateste mai mult la stat, iar cel care castiga mai bine, plateste mai putin la stat. Aceasta "Lohnsteuer" se schimba in functie de locul de munca, totodata este reinnoita de la an la an.
- McDonald's nu reprezinta un lux si e considerat mancarea saracului (in ciuda reclamelor abundente cu Heidi Klum);
- presedintele tarii are o functie simbolica, fiind ales pe viata;
- platesti 10€ pe cvartal, timp in care poti sa mergi la doctorul de familie, ortoped, dentist, etc. fara sa platesti in plus, doar prezentand asigurarea medicala;
- poti sa faci comanda online chiar si la o farmacie. Medicamentele fie mergi tu sa le ridici tot in ziua respectiva, fie iti vor fi trimise prin curierat cel tarziu a doua zi;
- fiecare student plateste o taxa; nu exista locuri fara taxa;
- un elev, clasele 5-10, poate cere profesorului amanarea lucrarii; profesorul e obligat sa tina cont, altfel o nota mica poate demoraliza si influenta negativ elevul/elevii respectiv/i;
- scolile private cer marea majoritate taxe mai mici decat cele de stat;
- oricine poate sa-si faca o scoala privata, daca are un sponsor si daca prezinta metodele in educarea elevilor;
- la facultate nu se afiseaza numele studentiilor care dau examen in timpul sesiunii; fiecare are un numar matricol, care il cauta pe lista ca sa-si afle nota. Legea a fost data in urma cu cativa ani, pentru ca un anume student a fost batjocorit de colegi, cand au vazut in dreptul numelui sau trecut "respins".
- Baden-Württemberg si Bayern sustin intreaga economie a Germaniei;
- in nordul Germaniei preturile sunt de doua ori mai mici ca in sud, dar si rata somajului mai mare.
- in Romania la Ikea, preturile sunt de 3-4 ori mai ridicate ca in Germania;

Totul se rezuma la "Arbeit, Arbeit, Arbeit!"

Privind in urma cu "nostalgie", ma gandesc ca cei aproape cinci ani de cand ma aflu aici puteau fi incununati de mai multe succese, daca as fi avut la momentul potrivit taria si ambitia necesara. Nu am avut mai deloc probleme de adaptare, dar complexul limbii a existat si va exista in continuare. Dar nici nu am avut pe nimeni care sa ma sfatuiasca si sa ma indrume, lovindu-ma de fiecare data de conditia mea de "Ausländer". Nemtii au intr-adevar politica lor impotriva imigrantiilor, iar daca simt in tine si cea mai mica urma de indoiala - ce adeseori e confundata cu emotiile puternice pe care evident ca le ai atunci cand te prezinti la un interviu, te aduc in pozitia pe care considera ei ca trebuie sa o ocupi in societatea germana. Asa m-am trezit eu ca am fost sfatuita sa ma reorientez si sa uit ca mi-am tocit coatele patru ani pe bancile facultatii, si sa ma fac vanzatoare. Asta s-a intamplat cand m-am dus la "Biroul de forte de munca", iar duduia de acolo cu aceeasi titulatura ca si mine, mi-a povestit cum ca pe ea o deranjeaza enorm cand merge la cumparaturi, ca vanzatoarele de acolo - cele mai multe de origine turca - nu stapanesc limba germana si nu te poti intelege cu ele nici cum. Initial am crezut ca nu am inteles eu bine si am dat vina pe orele petrecute prin vreun bar sau terasa, cand in loc sa stau sa buchisesc la germana, am preferat sa dau note la trecatori. Reluand filmul, mi s-a facut pielea de gaina. Bineinteles ca nu i-am urmat "pretiosul sfat", dar a fost de ajuns cat sa ma demoralizeze pentru urmatorii ani (aceasta duduie e unul din multele exemple, dar asta mi s-a parut acum cel mai elocvent). De atunci fiecare pas facut in atingerea scopului meu, a fost facut cu viteza melcului. Si iata-ma dupa aproape cinci ani mai aproape de telul meu si totusi departe. Aproape, pentru ca lucrez in domeniu si surprinzator pentru unii predau chiar si germana (clase mici, ce-i drept), departe insa, pentru ca diploma mea nu a fost decat partial recunoscuta. Daca ar fi sa dau un sfat celor care vor sa se stabileasca in Germania sau intr-o alta tara, le-as spune urmatoarele:
- nu va traduceti actele in Romania, chiar daca e mai ieftin. Mai bine pui un ban deoparte, dar macar stii de-o treaba.
- nu sta prea mult pe ganduri si nu tine cont de jignirile celorlalti (o sa mai auzi destule). Vrei sa ramai in domeniu sau sa te reprofilezi? Daca nu ai de acasa experienta profesionala necesara (aici fiind vorba de cel putin 10 ani), te-as sfatui fie sa iti refaci studiul de la zero, fie sa-ti cauti un alt domeniu, care crezi ca te-ar interesa.
- daca esti fara experienta, uita de recunoasterea studiilor. E un drum prea lung si prea greu, iar intr-un final birocratia va birui.
- nu te baza pe ce se spune la televizor, cum ca nu stiu ce facultate e recunoscuta in strainatate. Da, este recunoscuta institutia in sine, dar studiul tau/diploma ta nu. Nu ai nicio sansa sa te angajezi aici prezentand diploma ta de licenta. Daca intr-adevar reusesti, asta numai fiindca ai venit cu un bagaj impresionant de recomandari din tara in care te-ai stabilit. Si asta necesita timp, mult timp, pana cand un neamt sa aibe incredere in tine si sa te poata recomanda mai departe.
- nu te bate cu pumnii in piept ca Romania e acum in UE si ai si tu drepturi. Aici Romania nu e in UE, singurul avantaj de care personal cunosc e carnetul de sofer, care este recunoscut si poate fi schimbat intr-unul german dupa ce ai platit in jur de 40 € la primaria de care apartii.
- chiar daca stapanesti limba germana, este imperios necesar sa urmezi aici un curs de limba, care se finalizeaza cu un test (fie Test DaF, fie KDS sau GDS), inainte de a te inscrie la facultate.
- mergi cu toate actele fie la "Ministerium für Kultus, Jugend und Sport", fie la "Regierungspräsidium" din localitatea respectiva, daca vrei recunoasterea diplomei. Din pacate nu sunt foarte eficienti si te vor trimite peste tot, de-ti piere cheful. Ideea e sa nu stai dupa ei in asteptarea unui telefon, mail sau scrisoare. Ia initiativa si pune-te pe sunat, scris, vorbit. Bate-i la cap si insista intr-una, la modul frumos - bineinteles. Intr-un final nu mai au ce sa-ti faca, daca te vad hotarat sa mergi pe drumul ales de tine.
- daca esti la facultate, dar nu te poti intretine, poti sa-ti cauti o slujba cu jumatate de norma. Un student are voie sa lucreze legal 80 de ore pe luna. Asta inseamna un venit de vreo 400 €. Ti-as recomanda un loc de munca unde sa-ti folosesti neuronul, dupa cum (stra-)bunica mea ziceau: "Mumo, mai bine cu capu', decat cu mana!"
- in momentul in care ai intrat intr-un cerc, fie el si de studenti, cauta sa fi cat mai modest, dar nu umil (ca ajungi sa fi calcat in picioare), sa nu fi arogant, sa nu-ti renegi originea - dimpotriva povesteste (arata poze) si partea frumoasa a Romaniei, ca sunt destule (am o problema cu romanii, care fac de kkt tara asta prin porcariile care le povestesc), fi sincer, dar totodata si retinut, dar cel mai important - nu te vinde ieftin. Pentru ca sunt destui care ar abuza de tine, nu numai in Germania, ci peste tot.
- o data ce ai trecut de etapele astea si ai absolvit cu brio niste teste nescrise si nestiute de tine la momentul respectiv, ai sansa sa cunosti oameni cu acelasi nivel de pregatire ca si tine, care te vor aprecia pentru calitatile tale si pentru ceea ce esti.
"Schritt für Schritt, Frau S., Schritt für Schritt." imi spunea un domn la un moment dat, adica "Pas cu pas, d-na S., pas cu pas!".

Disciplina, bat-o vina!

In ultimul timp se vorbeste tot mai des despre disciplina si cum ca romanului ii lipseste cu desavarsire. Intr-o discutie purtata cu un prieten drag, am concluzionat ca totul porneste de la disciplina neuronului, cum imi place mie s-o numesc. Neuronul asta trebuie si el instruit, nu lasat asa la voia intamplarii. Disciplina iti usureaza viata, munca si traiul in comun. Ea te aduce mai aproape de telul tau si te formeaza ca lider intr-o forma sau alta, ca tot pomeneam ceva mai devreme despre asta. Nu stiu cum gandesc altii, dar cred ca la o femeie disciplina incepe o data cu respectarea ritualului de frumusete: machiat si demachiat zilnic. Indiferent de locul de munca sau chiar lipsa acestuia, ritualul de frumusete este sfant. Astazi trebuie sa stii sa-ti vinzi imaginea singur. Nimeni nu vrea sa stea de vorba cu o persoana, indiferent cat e de apreciata pentru inteligenta sau pentru studiile si doctoratele de pe CV, imbracata neglijent, cu parul valvoi si/sau nespalat, cu jumatate de lac de unghii pierdut undeva in timpul curateniei sau prin mancare, de dinti nu mai discut, emanand prin toti porii nepasare/delasare/dezinteres. Ma gandesc ca nici la barbati nu e altfel; simplul ritual de dimineata (dus, barbierit, spalat pe dinti), poate fi pentru unii o adevarata corvoada. Si cu toate astea asteapta o minune, dar se trezesc intr-un final mai frustrati ca la inceput. Dar chiar nu te simti mai bine, cand esti curat, spalat, calcat si ingrijit?! Nu te simti incarcat de energie pozitiva, gata de atac si de planuit zilele sau saptamanile ce urmeaza?! Ba eu cred ca da. Asadar, dupa umila mea parere, ritualul de frumusete este primul pas catre disciplina materiala, a trupului. O data ce ai pus stapanire pe acest ritual (2 saptamani sau 2 luni e mult prea putin, ca sa te crezi stapan pe situatie), poti sa incepi ati analiza propria-ti persoana. Fii cat mai obiectiv; concentreaza-te atat pe calitati, cat si pe defectele tale. Analizeaza-le pe fiecare in parte, dupa care vezi ce vrei sa imbunatatesti la tine. Daca esti extrovertit sau iti plac monologurile, incearca data viitoare sa te abtii putin, sa te controlezi, chiar daca partenerul tau de dialog debiteaza din punctul tau de vedere numai tampenii. La fel si atunci cand mergi cu masina si nu stiu care nu a facut nu stiu ce si a ingreunat traficul si tu incepi si claxonezi si mai iesi si pe geam si ii zici ceva de masa, ta-su si tot neamul ... totul tine ca celula nervoasa formata din experientele tale anterioare, unde in situatii asemanatoare iti ieseai din pepeni, sa fie remodelata sau mai bine zis distrusa la propriu prin formarea/nasterea unei alte celule, ce in astfel de situatii sa reactioneze corespunzator, cu mult calm, stapanire de sine si cumpatare. Sau poate nu e cazul unor astfel de situatii, ci o data cu analizarea fiintei tale, realizezi ca de fapt tie iti cam lipsesc niste chestii, niste cunostiinte - adeseori generale - , esti cu un pas inainte daca ai ajuns sa constientizezi asta si pregatit sa faci ceva. Cititul nu e tocmai un hobby plin de actiune: stai in fotoliu sau intins in pat si rasfoiesti niste pagini prafuite, ingalbenite si patate (nu de vreme, ci fiindca atunci cand te-ai mutat le-ai aruncat intr-o cutie uitata prin beci sau ai rupt cateva ca sa tina usa de la dulap). Mai bine dai drumul la televizor si vezi ce-o mai facut "E misto!" si "La naiba, in puii mei!", ca viata lor oricum e mult mai palpitanta decat a ta, iar tu in loc sa o traiesti pe a ta, incepi sa te complaci in situatia asta. In cazul asta, nu citi mai departe: esti un ratat! Vointa tine de disciplina; ambitia de a reusi, de ati imbunatati viata, de ati impune niste reguli (de ex: sa citesti cel putin 5 pagini pe zi, sa-ti cureti pantofii daca sunt prafuiti, sa spui "Multumesc!" cu zambetul pe buze chiar daca vanzatoarea te intreaba flegmatic "Altceva?!" - ca poate le are si ea pe ale ei, sa fii la curent cu domeniul tau, sa faci planuri cu termen limita - doar alea de natura realista, sa te corectezi unde ai gresit si bineinteles sa nu te repeti, etc.) nu sunt trasaturi ce le poti intalni la oricine, dar se pot invata ... ce-i drept al naibii de greu, dar daca ai ajuns pana aici, te felicit. Esti pe drumul cel bun!

Dedic aceasta postare prietenului nostru drag, C.P., care ieri a implinit frumoasa varsta de 26+ :P

Liderul din mine, e prea mic

Cum recunosti un lider sau cum ii recunosti autoritatea? Ce calitati are un lider? Sa fie liderul o persoana, care stie codul bunelor maniere, care zambeste politicos si nu raspunde rastit, dar iti trimite priviri critice daca nu ai executat cum trebuie si ce trebuie, care afiseaza o urma de indoiala cand ii raspunzi ca nu stii si ii simti raceala pana in maduva oaselor, care stie sa-si coordineze oamenii fiecare pe pozitia indicata de profilul psihologic facut o singura data si pentru totdeauna, care isi urmeaza scopul si ii indeamna pe cei din jur sa-l urmeze, care lupta ca un leu cand se loveste de o nedreptate si nu numai, care are o oaresce statura impunatoare si nu vreun cocosat, mic si indesat, care e disciplinat si organizat in tot ceea ce face, care are un bagaj impresionant de cunostiinte generale si vorbeste cel putin trei limbi straine, care-si face simtita prezenta cand patrunde o incapere prin eleganta si modestie, care stie sa capteze atentia fiecaruia fiind nascut un bun orator, care are incredere in propiile sale forte, dar nu cunoaste aroganta, care pleaca urechea si la femeia de serviciu sau la portar, care-ti da siguranta ca e un om de incredere si te poti bizui pe el, care e dornic de cunoastere si apreciaza pe fiecare pentru calitatile lui, ... asta sa fie un lider adevarat?! Din punctul meu de vedere da; insa cu parere de rau realizez ca fie mai am multe de invatat, fie pur si simplu nu m-am nascut a fi lider.

Ce am mai citit eu in ultima vreme?! Data fiind meseria, nu am avut incotro si a trebuit sa continui sirul povestirilor inspirate dupa fapte reale; mai exact, evenimente asemanatoare petrecute aici in urma cu doua luni la Winnenden - liceul unde 15 persoane (elevi si profesori) au fost omorate - l-au indemnat pe Morthon Rue sa trateze acest subiect din perspectiva elevului de clasa a 11-a, pentru a trage semnalul de alarma, avand in vedere numarul infricosator de mare a astfel de crime. Cartea "Give a Boy a Gun" este dedicata lui Kayla Rolland, in varsta de sase ani, ce a fost ucisa in clasa I de un coleg de clasa in varsta si el tot de sase ani. Povestea in sine nu ofera niciun raspuns sau o solutie impotriva violentei din scoli si a traficului de arme, dar spera sa indemne fiecare adolescent sa militeze impotriva armelor, sa nu tolereze batjocura, sa nu cunoasca discriminarea, sa-si analizeze propria viata si scoala in care invata, sa fie deschis sa accepte discutiile si dezbaterile pe aceasta tema, si poate astfel in viitor sa salveze viata altor tineri si copii. Postfata prezinta evenimentele petrecute in timp ce aceasta carte a fost scrisa: in mai putin de 8 luni, intre 1999 si 2000, au avut loc 15 astfel de crime, ce au soldat cu moartea a peste 30 de persoane (adulti si copii) si cu ranirea a peste 34 de persoane.