one_A

2011-09-30T19:58:00.000+02:00

Pe vremea cand nu era Facebook ... scriam la blogul asta. Astazi sunt un om implinit ... am Facebook, Twitter, Yahoo Messenger si un blog. Mi-a scapat ceva?! Categoric ... it's called "LIFE".

Romania mea

2009-07-14T11:14:00.003+02:00

R...amas bun, tu tara draga
O...bosita iti curmi viata
M...aruntita si-mpartita
A...nevoilor batjocorita
N...eam de daci si de eroi
I...n trecut cladira-n roi
A...zi esti petec de tarana ingropata printre boi.

si nu, nu imi plac poeziile (adica aberatiile scrise de mine) ..., dar a dat dorul peste/in/cu mine

R.I.P. M.J.

2009-06-26T09:05:00.000+02:00

My boss

2009-06-24T10:56:00.002+02:00

Sefa mea e o fata tare de treaba. Nu am avut deloc probleme cu ea, doar ca la inceput a trebuit sa pun osul mai mult decat restul, pentru ai castiga increderea. Drept rasplata, vrea sa invete acum romaneste. Daca stau bine sa ma gandesc, cred ca mai degraba incepe incet-incet sa se simta in minoritate. Suntem deja 4 romani la locul de munca. Nu vreau sa par discriminatoare fata de natia germana, dar pana acum a tot avut de furca cu ei. Fie nu erau multumiti, fie neseriosi, fie o mai si inselau. Ce sa faci, se mai intampla! ... Dar uite cum romanul razbeste, daca e sincer si devotat si isi vede de munca. ... Munca, munca, dar salariul meu e tot sub medie.

2009-06-23T20:42:00.002+02:00

23 iunie, a 3-a zi de vara. Ploua, e urat, frig si innorat. Vreau vara mea de alta data, cu soare si imbracaminte lejera, cu ochelari de soare si palarie de paie, vreau bronz si iarba sub picioare, vreau jocurile de carti la umbra salcii, vreau curentul apei, vreau briza racoritoare, vreau inghetata de la miezul noptii ...

Biblioteca

2009-06-22T10:24:00.014+02:00

Sunt fericita sa spun ca pana acum am reusit sa-mi fac o mini-biblioteca din salariul propriu (marea majoritate sunt carti noi, pentru ca ador mirosul lor), insa nu atat beletristica, ci mai mult dictionare de tot de felul (de sinonime, neologisme, de juristica si tehnica,etc.), carti de gramatica (germana, engleza, spaniola, italiana, olandeza - nu ca le-as stii pe toate), iar pe ici colo cate un Orwell, Kipling, Conrad, de Beauvoir, Paler sau Eliade (deocamdata astea de baza). Aici nu gasesc sub nicio forma carti de beletristica in limba romana, asa ca de fiecare data cand merg acasa, cumpar atat cat imi permit si la randul meu le dau aici mai departe (si sper ca intr-o zi sa le primesc inapoi). Cum facu, cum nu facu, iata-i pe astia de la ziarul "Adevarul" ca au venit cu o idee geniala. Biblioteca Adevarul iti ofera "100 de opere esentiale" care ar trebui sa le ai in biblioteca ta si bineinteles si citite. Am dat si eu zvon in tara ca le vreau si numai bine ca am agitat toata familia. Detin pana acum 12 din cele 100. :) Cand am fost de Pasti acasa anul asta, am vazut ca si cei de la "Jurnalul National" faceau reclama la carti, editate de "Biblioteca pentru toti", relansata de Tuca. Nu m-as fi agitat atata, daca reclama respectiva nu ar fi fost la "Panza de Paianjen" de Cella Serghi. Insa ziua cand puteai sa mergi sa o cumperi trecuse deja si nu mi-am mai facut sperante. Am fost la noi la librarie si intamplator am gasit-o. Nu era cea din colectia bpt si era intr-o conditie deplorabila. Necartonata, toata zgariata, colturile intoarse, singurul exemplar si la un pret inadmisibil: in jur de 50 Ron. Am stat si am cantarit situatia, am tot insistat la vanzatoare sa caute dupa alt exemplar, insa intr-un final am plecat de acolo fara ea si cu sufletul neimpacat. Da, stiu, sunt o zgarcita, dar traiesc intr-o societate unde literatura interbelica si cea clasica, nu costa mai mult decat un pachet de tigari. In ziua plecarii mele, cand stateam cu familia in asteptarea autocarului, tata m-a intrebat daca nu vreau sa-mi cumpere niste reviste pentru drum. Nu am zis nu. Tata se intoarce cu un morman de reviste si printre ele, ce credeti, cu Cella Serghi din colectia bpt. Nici macar nu stia prin ce am trecut ca s-o cumpar, si incarcata de emotii, i-am povestit intamplarea de la librarie. Incet, dar sigur, vreau sa ajung si la subiectul propus pentru postarea asta. Si anume, de a face o comparatie intre cartile editate de ziarul "Adevarul" si cele ale lui Tuca. Daca nu era Cella, nu as fi stiut sa fac comparatie, pentru ca cel mai sigur nu m-ar fi interesat sa cumpar din bpt. Dintr-un simplu motiv (oricat de stupid ar suna): imi place verdele si in combinatie cu scrisul auriu si liniile acelea aurii si finute, m-a orbit si nu am cautat sa-mi cumpar din alta colectie. Cele 12 carti dau asa de bine pe raft si sunt in armonie cu toata incaparea. Asta pana le desfaci ... sunt destul de bine legate si au si semn de carte tot verde, insa coperta cartonata e destul de sensibila, se zgarie foarte usor daca faci imprudenta de a o purta cu tine in geanta, iar calitatea hartiei cam lasa de dorit. Nici cele ale lui Tuca nu stau prea grozav la categoria hartie si nici semn de carte nu are. Insa coperta cartonata e tapana, nu se zgarie, cu incrustatii putine, cat mai modest, invelita de o alta coperta de protectie. Nu as fi ajuns sa fac diferente intre cele doua edituri, daca bpt nu ar fi fost mai mult pe gustul meu. Am prostul obicei sa citesc prefata inainte si dupa ce am terminat o carte. Nu de alta, dar vreau sa stiu ce parere au criticii sau in ce conditii a fost scrisa sau orice alta informatie despre autor, pentru a putea la randul meu sa-mi fac o parere proprie. "Biblioteca Adevarul" nu ofera astfel de informatii, ci doar cate o postfata cu nota editurii (nu toate). Sincera sa fiu nu ma intereseaza ce varianta cenzurata sau necenzurata a ales editura si de ce. Daca tii neaparat, poti scrie ca subtitlu "Varianta (ne)cenzurata" si atat. Tuca insa mie cel putin mi-a intuit gusturile (nu degeaba suntem lei amandoi :)), dar asta inseamna ca nu pot renunta nici la "B.A.", pentru ca am deja o colectie destul de maricica si in niciun caz nu voi renunta la bpt. Dar ca sa-mi fac alegerea cat de cat mai usoara, ma gandesc la urmatoarele: cartile de la "B.A." vin o data pe saptamana si daca ai pierdut un volum ai pierdut tot. La bpt le poti comanda pe internet la acelasi pret (http://shop.jurnalul.ro/jurnalul-75-Colectia_Biblioteca_pentru_Toti.html) ;)

Stiati ca ...

2009-06-21T10:08:00.006+02:00

- aici carnetul de sofer e valabil toata viata si nu e nevoie sa mergi sa-l reinnoiesti;
- exista magazine second hand cu preturi cuprinse intre 50€ si 1000€;
- nu ai nicio sansa sa te ratacesti in oras, nici macar in padure;
- o anumita portiune de autostrada a fost construita pe vremea lui Hitler si e inca in stare impecabila;
- neo-nazistii il sarbatoresc pe Hitler de 1mai si in fiecare an pe aceasta data ies in strada si fac ravagii;
- esti obligat sa-ti faci curat in fata casei, altfel primesti amenda - vorbesc de cazuri extreme, cand lasi balariile sa-ti acopere intrarea;
- la fel esti de obligat sa sortezi gunoiul corespunzator;
- daca esti angajat si platesti taxe la stat, un anumit procent il primesti la sfarsitul anului inapoi, daca faci ceea ce se cheama "Steuererklärung" - un fel de declaratie de impozit;
- nu exista "carte de munca", ci o declaratie de venit ("Lohnsteuer") impartita in 5 categorii. Intr-un cuplu, cel care castiga mai putin plateste mai mult la stat, iar cel care castiga mai bine, plateste mai putin la stat. Aceasta "Lohnsteuer" se schimba in functie de locul de munca, totodata este reinnoita de la an la an.
- McDonald's nu reprezinta un lux si e considerat mancarea saracului (in ciuda reclamelor abundente cu Heidi Klum);
- presedintele tarii are o functie simbolica, fiind ales pe viata;
- platesti 10€ pe cvartal, timp in care poti sa mergi la doctorul de familie, ortoped, dentist, etc. fara sa platesti in plus, doar prezentand asigurarea medicala;
- poti sa faci comanda online chiar si la o farmacie. Medicamentele fie mergi tu sa le ridici tot in ziua respectiva, fie iti vor fi trimise prin curierat cel tarziu a doua zi;
- fiecare student plateste o taxa; nu exista locuri fara taxa;
- un elev, clasele 5-10, poate cere profesorului amanarea lucrarii; profesorul e obligat sa tina cont, altfel o nota mica poate demoraliza si influenta negativ elevul/elevii respectiv/i;
- scolile private cer marea majoritate taxe mai mici decat cele de stat;
- oricine poate sa-si faca o scoala privata, daca are un sponsor si daca prezinta metodele in educarea elevilor;
- la facultate nu se afiseaza numele studentiilor care dau examen in timpul sesiunii; fiecare are un numar matricol, care il cauta pe lista ca sa-si afle nota. Legea a fost data in urma cu cativa ani, pentru ca un anume student a fost batjocorit de colegi, cand au vazut in dreptul numelui sau trecut "respins".
- Baden-Württemberg si Bayern sustin intreaga economie a Germaniei;
- in nordul Germaniei preturile sunt de doua ori mai mici ca in sud, dar si rata somajului mai mare.
- in Romania la Ikea, preturile sunt de 3-4 ori mai ridicate ca in Germania;

Totul se rezuma la "Arbeit, Arbeit, Arbeit!"

2009-06-20T09:44:00.007+02:00

Privind in urma cu "nostalgie", ma gandesc ca cei aproape cinci ani de cand ma aflu aici puteau fi incununati de mai multe succese, daca as fi avut la momentul potrivit taria si ambitia necesara. Nu am avut mai deloc probleme de adaptare, dar complexul limbii a existat si va exista in continuare. Dar nici nu am avut pe nimeni care sa ma sfatuiasca si sa ma indrume, lovindu-ma de fiecare data de conditia mea de "Ausländer". Nemtii au intr-adevar politica lor impotriva imigrantiilor, iar daca simt in tine si cea mai mica urma de indoiala - ce adeseori e confundata cu emotiile puternice pe care evident ca le ai atunci cand te prezinti la un interviu, te aduc in pozitia pe care considera ei ca trebuie sa o ocupi in societatea germana. Asa m-am trezit eu ca am fost sfatuita sa ma reorientez si sa uit ca mi-am tocit coatele patru ani pe bancile facultatii, si sa ma fac vanzatoare. Asta s-a intamplat cand m-am dus la "Biroul de forte de munca", iar duduia de acolo cu aceeasi titulatura ca si mine, mi-a povestit cum ca pe ea o deranjeaza enorm cand merge la cumparaturi, ca vanzatoarele de acolo - cele mai multe de origine turca - nu stapanesc limba germana si nu te poti intelege cu ele nici cum. Initial am crezut ca nu am inteles eu bine si am dat vina pe orele petrecute prin vreun bar sau terasa, cand in loc sa stau sa buchisesc la germana, am preferat sa dau note la trecatori. Reluand filmul, mi s-a facut pielea de gaina. Bineinteles ca nu i-am urmat "pretiosul sfat", dar a fost de ajuns cat sa ma demoralizeze pentru urmatorii ani (aceasta duduie e unul din multele exemple, dar asta mi s-a parut acum cel mai elocvent). De atunci fiecare pas facut in atingerea scopului meu, a fost facut cu viteza melcului. Si iata-ma dupa aproape cinci ani mai aproape de telul meu si totusi departe. Aproape, pentru ca lucrez in domeniu si surprinzator pentru unii predau chiar si germana (clase mici, ce-i drept), departe insa, pentru ca diploma mea nu a fost decat partial recunoscuta. Daca ar fi sa dau un sfat celor care vor sa se stabileasca in Germania sau intr-o alta tara, le-as spune urmatoarele:
- nu va traduceti actele in Romania, chiar daca e mai ieftin. Mai bine pui un ban deoparte, dar macar stii de-o treaba.
- nu sta prea mult pe ganduri si nu tine cont de jignirile celorlalti (o sa mai auzi destule). Vrei sa ramai in domeniu sau sa te reprofilezi? Daca nu ai de acasa experienta profesionala necesara (aici fiind vorba de cel putin 10 ani), te-as sfatui fie sa iti refaci studiul de la zero, fie sa-ti cauti un alt domeniu, care crezi ca te-ar interesa.
- daca esti fara experienta, uita de recunoasterea studiilor. E un drum prea lung si prea greu, iar intr-un final birocratia va birui.
- nu te baza pe ce se spune la televizor, cum ca nu stiu ce facultate e recunoscuta in strainatate. Da, este recunoscuta institutia in sine, dar studiul tau/diploma ta nu. Nu ai nicio sansa sa te angajezi aici prezentand diploma ta de licenta. Daca intr-adevar reusesti, asta numai fiindca ai venit cu un bagaj impresionant de recomandari din tara in care te-ai stabilit. Si asta necesita timp, mult timp, pana cand un neamt sa aibe incredere in tine si sa te poata recomanda mai departe.
- nu te bate cu pumnii in piept ca Romania e acum in UE si ai si tu drepturi. Aici Romania nu e in UE, singurul avantaj de care personal cunosc e carnetul de sofer, care este recunoscut si poate fi schimbat intr-unul german dupa ce ai platit in jur de 40 € la primaria de care apartii.
- chiar daca stapanesti limba germana, este imperios necesar sa urmezi aici un curs de limba, care se finalizeaza cu un test (fie Test DaF, fie KDS sau GDS), inainte de a te inscrie la facultate.
- mergi cu toate actele fie la "Ministerium für Kultus, Jugend und Sport", fie la "Regierungspräsidium" din localitatea respectiva, daca vrei recunoasterea diplomei. Din pacate nu sunt foarte eficienti si te vor trimite peste tot, de-ti piere cheful. Ideea e sa nu stai dupa ei in asteptarea unui telefon, mail sau scrisoare. Ia initiativa si pune-te pe sunat, scris, vorbit. Bate-i la cap si insista intr-una, la modul frumos - bineinteles. Intr-un final nu mai au ce sa-ti faca, daca te vad hotarat sa mergi pe drumul ales de tine.
- daca esti la facultate, dar nu te poti intretine, poti sa-ti cauti o slujba cu jumatate de norma. Un student are voie sa lucreze legal 80 de ore pe luna. Asta inseamna un venit de vreo 400 €. Ti-as recomanda un loc de munca unde sa-ti folosesti neuronul, dupa cum (stra-)bunica mea ziceau: "Mumo, mai bine cu capu', decat cu mana!"
- in momentul in care ai intrat intr-un cerc, fie el si de studenti, cauta sa fi cat mai modest, dar nu umil (ca ajungi sa fi calcat in picioare), sa nu fi arogant, sa nu-ti renegi originea - dimpotriva povesteste (arata poze) si partea frumoasa a Romaniei, ca sunt destule (am o problema cu romanii, care fac de kkt tara asta prin porcariile care le povestesc), fi sincer, dar totodata si retinut, dar cel mai important - nu te vinde ieftin. Pentru ca sunt destui care ar abuza de tine, nu numai in Germania, ci peste tot.
- o data ce ai trecut de etapele astea si ai absolvit cu brio niste teste nescrise si nestiute de tine la momentul respectiv, ai sansa sa cunosti oameni cu acelasi nivel de pregatire ca si tine, care te vor aprecia pentru calitatile tale si pentru ceea ce esti.
"Schritt für Schritt, Frau S., Schritt für Schritt." imi spunea un domn la un moment dat, adica "Pas cu pas, d-na S., pas cu pas!".

Disciplina, bat-o vina!

2009-06-19T10:51:00.005+02:00

In ultimul timp se vorbeste tot mai des despre disciplina si cum ca romanului ii lipseste cu desavarsire. Intr-o discutie purtata cu un prieten drag, am concluzionat ca totul porneste de la disciplina neuronului, cum imi place mie s-o numesc. Neuronul asta trebuie si el instruit, nu lasat asa la voia intamplarii. Disciplina iti usureaza viata, munca si traiul in comun. Ea te aduce mai aproape de telul tau si te formeaza ca lider intr-o forma sau alta, ca tot pomeneam ceva mai devreme despre asta. Nu stiu cum gandesc altii, dar cred ca la o femeie disciplina incepe o data cu respectarea ritualului de frumusete: machiat si demachiat zilnic. Indiferent de locul de munca sau chiar lipsa acestuia, ritualul de frumusete este sfant. Astazi trebuie sa stii sa-ti vinzi imaginea singur. Nimeni nu vrea sa stea de vorba cu o persoana, indiferent cat e de apreciata pentru inteligenta sau pentru studiile si doctoratele de pe CV, imbracata neglijent, cu parul valvoi si/sau nespalat, cu jumatate de lac de unghii pierdut undeva in timpul curateniei sau prin mancare, de dinti nu mai discut, emanand prin toti porii nepasare/delasare/dezinteres. Ma gandesc ca nici la barbati nu e altfel; simplul ritual de dimineata (dus, barbierit, spalat pe dinti), poate fi pentru unii o adevarata corvoada. Si cu toate astea asteapta o minune, dar se trezesc intr-un final mai frustrati ca la inceput. Dar chiar nu te simti mai bine, cand esti curat, spalat, calcat si ingrijit?! Nu te simti incarcat de energie pozitiva, gata de atac si de planuit zilele sau saptamanile ce urmeaza?! Ba eu cred ca da. Asadar, dupa umila mea parere, ritualul de frumusete este primul pas catre disciplina materiala, a trupului. O data ce ai pus stapanire pe acest ritual (2 saptamani sau 2 luni e mult prea putin, ca sa te crezi stapan pe situatie), poti sa incepi ati analiza propria-ti persoana. Fii cat mai obiectiv; concentreaza-te atat pe calitati, cat si pe defectele tale. Analizeaza-le pe fiecare in parte, dupa care vezi ce vrei sa imbunatatesti la tine. Daca esti extrovertit sau iti plac monologurile, incearca data viitoare sa te abtii putin, sa te controlezi, chiar daca partenerul tau de dialog debiteaza din punctul tau de vedere numai tampenii. La fel si atunci cand mergi cu masina si nu stiu care nu a facut nu stiu ce si a ingreunat traficul si tu incepi si claxonezi si mai iesi si pe geam si ii zici ceva de masa, ta-su si tot neamul ... totul tine ca celula nervoasa formata din experientele tale anterioare, unde in situatii asemanatoare iti ieseai din pepeni, sa fie remodelata sau mai bine zis distrusa la propriu prin formarea/nasterea unei alte celule, ce in astfel de situatii sa reactioneze corespunzator, cu mult calm, stapanire de sine si cumpatare. Sau poate nu e cazul unor astfel de situatii, ci o data cu analizarea fiintei tale, realizezi ca de fapt tie iti cam lipsesc niste chestii, niste cunostiinte - adeseori generale - , esti cu un pas inainte daca ai ajuns sa constientizezi asta si pregatit sa faci ceva. Cititul nu e tocmai un hobby plin de actiune: stai in fotoliu sau intins in pat si rasfoiesti niste pagini prafuite, ingalbenite si patate (nu de vreme, ci fiindca atunci cand te-ai mutat le-ai aruncat intr-o cutie uitata prin beci sau ai rupt cateva ca sa tina usa de la dulap). Mai bine dai drumul la televizor si vezi ce-o mai facut "E misto!" si "La naiba, in puii mei!", ca viata lor oricum e mult mai palpitanta decat a ta, iar tu in loc sa o traiesti pe a ta, incepi sa te complaci in situatia asta. In cazul asta, nu citi mai departe: esti un ratat! Vointa tine de disciplina; ambitia de a reusi, de ati imbunatati viata, de ati impune niste reguli (de ex: sa citesti cel putin 5 pagini pe zi, sa-ti cureti pantofii daca sunt prafuiti, sa spui "Multumesc!" cu zambetul pe buze chiar daca vanzatoarea te intreaba flegmatic "Altceva?!" - ca poate le are si ea pe ale ei, sa fii la curent cu domeniul tau, sa faci planuri cu termen limita - doar alea de natura realista, sa te corectezi unde ai gresit si bineinteles sa nu te repeti, etc.) nu sunt trasaturi ce le poti intalni la oricine, dar se pot invata ... ce-i drept al naibii de greu, dar daca ai ajuns pana aici, te felicit. Esti pe drumul cel bun!

Dedic aceasta postare prietenului nostru drag, C.P., care ieri a implinit frumoasa varsta de 26+ :P

Liderul din mine, e prea mic

2009-06-18T12:18:00.005+02:00

Cum recunosti un lider sau cum ii recunosti autoritatea? Ce calitati are un lider? Sa fie liderul o persoana, care stie codul bunelor maniere, care zambeste politicos si nu raspunde rastit, dar iti trimite priviri critice daca nu ai executat cum trebuie si ce trebuie, care afiseaza o urma de indoiala cand ii raspunzi ca nu stii si ii simti raceala pana in maduva oaselor, care stie sa-si coordineze oamenii fiecare pe pozitia indicata de profilul psihologic facut o singura data si pentru totdeauna, care isi urmeaza scopul si ii indeamna pe cei din jur sa-l urmeze, care lupta ca un leu cand se loveste de o nedreptate si nu numai, care are o oaresce statura impunatoare si nu vreun cocosat, mic si indesat, care e disciplinat si organizat in tot ceea ce face, care are un bagaj impresionant de cunostiinte generale si vorbeste cel putin trei limbi straine, care-si face simtita prezenta cand patrunde o incapere prin eleganta si modestie, care stie sa capteze atentia fiecaruia fiind nascut un bun orator, care are incredere in propiile sale forte, dar nu cunoaste aroganta, care pleaca urechea si la femeia de serviciu sau la portar, care-ti da siguranta ca e un om de incredere si te poti bizui pe el, care e dornic de cunoastere si apreciaza pe fiecare pentru calitatile lui, ... asta sa fie un lider adevarat?! Din punctul meu de vedere da; insa cu parere de rau realizez ca fie mai am multe de invatat, fie pur si simplu nu m-am nascut a fi lider.

2009-06-18T08:56:00.003+02:00

Ce am mai citit eu in ultima vreme?! Data fiind meseria, nu am avut incotro si a trebuit sa continui sirul povestirilor inspirate dupa fapte reale; mai exact, evenimente asemanatoare petrecute aici in urma cu doua luni la Winnenden - liceul unde 15 persoane (elevi si profesori) au fost omorate - l-au indemnat pe Morthon Rue sa trateze acest subiect din perspectiva elevului de clasa a 11-a, pentru a trage semnalul de alarma, avand in vedere numarul infricosator de mare a astfel de crime. Cartea "Give a Boy a Gun" este dedicata lui Kayla Rolland, in varsta de sase ani, ce a fost ucisa in clasa I de un coleg de clasa in varsta si el tot de sase ani. Povestea in sine nu ofera niciun raspuns sau o solutie impotriva violentei din scoli si a traficului de arme, dar spera sa indemne fiecare adolescent sa militeze impotriva armelor, sa nu tolereze batjocura, sa nu cunoasca discriminarea, sa-si analizeze propria viata si scoala in care invata, sa fie deschis sa accepte discutiile si dezbaterile pe aceasta tema, si poate astfel in viitor sa salveze viata altor tineri si copii. Postfata prezinta evenimentele petrecute in timp ce aceasta carte a fost scrisa: in mai putin de 8 luni, intre 1999 si 2000, au avut loc 15 astfel de crime, ce au soldat cu moartea a peste 30 de persoane (adulti si copii) si cu ranirea a peste 34 de persoane.

2009-04-30T09:43:00.005+02:00

Azi va recomand doua carti, ca sa aveti ce alege.
"Books v. Cigarettes" scrisa de George Orwell, este o lectura usoara, asemenea unui jurnal, insa nu va faceti iluzii ca veti gasi argumente pro-fumat sau metode de a renunta la fumat. In primele pagini Orwell face o comparatie intre pretul unei carti si cel al unui pachet de tigari, facand referire la clasa muncitoare, care prefera sa-si petreaca timpul liber delectandu-se cu alte activitati (gen table) decat savurarea unei carti, o activitate mai putin entertaining. Subiectul se schimba brusc, titlul cartii fiind parca uitat si aruncat deoparte, trecand la tema spitalelor din Anglia / Franta inainte si dupa razboi, sfarsind apoi cu tema patriotismului.
O a doua carte face parte din bibliografia elevului de clasa a 8-a, pe care eu insa am descoperit-o doar de curand. "Die Welle" de Morton Rhue este de asemenea o lectura usoara, chiar si in limba germana, insa cu un subiect tulburator. Nu vreau sa dau mai multe detalii, ci doar sa adaug ca este inspirata dupa un fapt real.

Enjoy! :)

2009-04-25T11:17:00.003+02:00

Teafara si nevatamata m-am intors de pe meleagurile mioritice pe pamant strain si fericita pot sa spun ca am realizat tot ce mi-am propus pentru aceasta mini-vacanta. Detalii mai tarziu, ca acum am treaba...

Voi fi acasa de sarbatori!!!

2009-04-02T21:10:00.007+02:00

Da, voi fi acasa. In sfarsit am primit confirmarea. Cateva zile la rand am tot incercat sa o prind pe sefa mea si sa-i spun ca eu de fapt intentionez sa o tai acasa, dar nu prea m-a lasat sufletul sau mai bine zis tupeul sa-i aduc aminte ca si eu sarbatoresc o saptamana mai tarziu Pastele. Noroc cu intuitia ei, ca nu ia luat mult sa-si dea seama ce-i cu mine. Astfel am scapat fara sa am nevoie de linguseala, gudureala si pupincureala, caci altfel la ora asta vomitam non-stop de o saptamana si nu as fi fost in stare sa scriu aceste cateva randuri. Mi-am facut deja planuri cum voi petrece sarbatorile: in primul rand am sa dorm, dupa care am sa mai dorm putin, pe urma am sa stau la povesti cu mama pana noaptea tarziu si am sa-mi beau cafeaua cu tata de dimineata, am sa ma joc cu motanul Toni si cu cainele Ursu, am sa astept sa ma sune dragul meu sot - care n-are parte de concediu - si printre suspine sa-i spun ca mi-e dor de el, pe urma am sa-mi deschid mobilul, sa iau contact cu prieteni si fosti colegi, am sa vopsesc oua rosii ca pe urma sa le mananc cu ceapa verde si branza, am sa-mi fac griji ca arat ca naiba si n-am ce sa imbrac pentru oras, am sa ies in oras si am sa-mi spal ochii prin magazine, am sa merg la un magazin anume unde gasesc suvenire cu orasul meu, am sa-mi cumpar tot ce-mi place, am sa fac poze cu toti si tot, am sa mai dorm putin, am sa-mi fac bagajul si am sa plec pe 21 aprilie.

2009-03-28T15:17:00.002+01:00

Am terminat in sfarsit cartea ... insa interpretarea becaliana prefer sa o pastrez pentru mine. Va spun doar ca este o poveste de dragoste din timpul celui de al 2-lea razboi mondial, Remarque punand accentul pe tema amintirii si nu pe cea a mortii si a uitarii, in ciuda prezentei lor puternice in roman.

Raman in "concurs", de data aceasta cu "Heart of Darkness" de Joseph Conrad, carte pe care am citit-o deja in facultate, dar cum am uitat din detalii si cum aici, prin natura meseriei, m-am lovit din nou de Conrad, m-am gandit ca n-ar strica sa o recitesc.

PS: Cartea e din hartie reciclata ... :)

Astazi e Ora Pamantului de la 20:30 - 21:30

2009-03-28T11:24:00.008+01:00

Spre incultura unora, dar mai ales a mea, Ora Pamantului se sarbatoreste deja de aproape 50 de ani. Totul a fost initiativa unui domn profesor (imi scapa numele), care impreuna cu studentii sai, au luat atitudine si au incercat sa dea mai departe mesajul. Am aflat intamplator de aceasta zi in urma cu doi ani, cand pregateam unul din elevii mei pentru sustinerea examenului de limba engleza la clasa a 10-a. Si soarta a facut in asa fel, incat sa citesc articolul cu chiar cateva zile inainte de data respectiva. Astfel, am luat si eu la randul meu initiativa si am sarbatorit Ora Pamantului. Am stins toate aparatele din casa, inclusiv caldura, si m-am lasat invaluita doar de lumina calda si linistitoare a lumanarilor. Imi aduc perfect aminte ce am simtit si gandit atunci. Am calatorit in timp, pe vremea regimului comunist, cand serile le petreceam la aragazul din bucatarie, intoxicandu-ne de gaz si ascultand cu atentie la centrala, doar doar vine curentu'. Si ne strangeam multi si povesteam la fel de mult si mancam paine unsa cu untura, cu sare si boia deasupra, si mergeam si la culcare si curentul nu mai venea. Si era frig si umed si intuneric, dar mama avea grija intotdeauna sa adorm linistita si fara griji. Si a doua zi n-aveai apa calda si era sarbatoare daca aveai apa rece. Si te minuneai ca prostul la pungile sau sticlele de plastic aduse de unu si altul de prin tarile civilizate. Si te dadeai mare daca umblai cu o punga d-aia si nu apelai la pungile de hartie. Si toti copiii impatureau cu mare atentie staniolul de la bomboane, asezat pe urma cu grija intre paginile cartilor. Si la fel de bine mi-am adus aminte, cum la scoala eram obligati sa strangem caiete si ziare vechi pentru a fi reciclate. Si duminicile stateai in casa si petreceai mai mult timp in sanul familiei, daca aveai masina cu sot sau fara sot sau naiba mai stie cum era ... si uite asa, lumina calda si linistitoare a lumanarii devenea acum tot mai amenintatoare, unde salamul de soia isi croia drum prin amintirile mele lasand in urma-i un gust amar si uscat si fad si ... bleacs!! Si vai ce n-am stiut noi sa "pretuim" toate astea la timpul lor. Constienti sau inconstienti, educati sau needucati, fiecare din noi purta grija planetei: "Ce naiba lasi becu' ala aprins?!... Mai lasi mult sa curga apa aia?! ...Lasa, nu arunca aia, o fi buna la altceva..." Eram mai ecologisti decat toti ecologistii inraiti de azi. Acum esti indemnat sa nu consumi curent si apa aiurea, sa reciclezi, sa folosesti ambalaje reciclabile, sa-ti cumperi aparate cu un consum redus de energie, sa-ti duci fundu' in fundu' gradinii, sa mananci mai multe fructe si legume si produse soia, sa mergi mai mult pe jos, cu bicileta sau sa folosesti mijloacele de transport in comun s.a.m.d. ... No, ce mare branza!

To blog or not to blog today!

2009-03-18T09:22:00.007+01:00

Am si uitat ca am blog ...iar cand mi-am adus aminte, am incercat din rasputeri sa ma cufund intr-un izvor de inspiratie, fara succes. Am ramas insa blocata intr-o stare de cugetare adanca, o reflectie asupra vietii mele si a tot ce ma inconjoara. Rezultatul a fost mai mult sau mai putin deprimant, pentru unii. Deprimant, pentru ca ar zice unii ca am o viata destul de anosta, de banala, de monotona, nu se intampla nimic ... totul e la fel, nu se schimba nimic ... nu ma duc niciunde, nu vad si nu incerc nimic nou ...in fiecare zi acelasi ritual: ma trezesc, beau cafeaua, citesc ziarul pe net, citesc mail-urile, mai fac ceva prin casa daca am chef si timp, dupa care la lucru pana seara. Zi de zi, acelasi ceremonial. Astept cu nerabdare concediul unde voi respecta programul meu cu strictete: ma trezesc, beau cafeaua, ma uit la stiri, fac ceva prin casa daca am chef si timp, stau la povesti, dupa care in oras pana seara. Nu indraznesc sa plec nicaieri, nu imi place sa ma aventurez, nu sunt prietena cu necunoscutul, dar nici nu planuiesc fiecare pas ... ma simt foarte bine la mine in casa si e locul de odihna potrivit pentru mine. La fel cum altii sunt incantati ca au facut si au dres, la fel eu ma bucur pentru fiecare creion sau coala de hartie (marturisesc ca am o colectie impresionanta de creioane, markere si carioci marca Stabilo Boss), uneori chiar si pentru detergentul de spalat vase pe care le cumpar. Sunt lucrurile marunte, care mie imi fac viata frumoasa. Sunt, prin urmare,un om fericit. Sunt sanatoasa, am parinti, am un sot care ma iubeste, am un caine si un motan, am prieteni putini- dar buni, am un telefon mobil nou, sunt o luptatoare, sunt dornica de a invata, dornica de a-mi imbunatati calitatile sau estompa defectele, sunt eu - adica nimeni - si totusi cineva.

Pisica pe acoperisul fierbinte

2009-03-06T20:54:00.005+01:00

Pisica e de data aceasta cat se poate de reala, in carne, oase si blana, insa nu una oarecare, ci a soacrei. De fiecare data cand socrii mei pleaca in concediu, aceasta pisica, pe nume "Pisi", "Pisa", "Mitu", "Mit", "Bah" - sta la noi atata timp cat ei sunt plecati. De doi ani de zile locuim intr-un cartier nou si cam tot de atunci am inceput sa o tinem la noi de fiecare data cand era nevoie. Cum nu-mi permit sa o scot la plimbare in lesa - din lipsa de timp nu altceva - ii dau drumul la noi pe terasa de pe care se ajunge foarte usor pe acoperis. Imi "spune" de fiecare data cand vrea afara, iar eu ii deschid usa imediat, se plimba apoi putin pe terasa, dupa care se catara timida si curioasa pe acoperis. Nu mi-am facut prea mari probleme in privinta ei, ca doar e pisica. Anul trecut o luasem la noi pentru o saptamna. Doua zile mai tarziu, dupa ce-si facuse obisnuitul traseul pe acoperis, ma intalnesc - nu stiu daca din intamplare - cu proprietara noastra, care ma ia la intrebari."-Aveti pisica?", "- Nu,n-am...aaaa.....nu-i a mea, sta doar cateva zile la noi!"...."Stiti, continua ea, m-a sunat vecina de vis-a-vis si tremura toata, ca nu stia pe cine sa anunte ca la noi pe acoperis se plimba o pisica, si m-a intrebat a cui e si de ce se plimba pe acoperis. Daca e neatenta si cade?". Mai, las-o dracu', mama ei de pisica ... cu cat e distanta mai mare (aici fiind vorba de 2 etaje, fara parter), cu atat o pisica nu pateste nimic "daca e neatenta si cade"....am vazut shi io la disco-veri....Sunt o mare iubitoare de animale; acasa ma asteapta - pentru ca aici nu intrunesc standardele europene - o corcitura de caine si un motan mai prost ca noaptea, pe care nu i-as schimba cu nimic pe lumea asta. Vorbescu cu ei, le fac poze, mai ceva ca altor membrii de familie. ...Replica mea nu s-a lasat mult asteptata, dand dovada de o inteligenta rara..."-Stiti, zisei eu, nu-mi fac probleme, ca-i o pisica desteapta!"...Iresponsabila de mine...pai, trebuia sa-i pup mainile ca nu a chemat protectia animalului peste mine, ca veneau si plecau cu pisica cu tot, plus o amenda zdravana, daca nu chiar si cazier ...Nu am reusit sa descifrez ce sentimente o incercau pe proprietara mea in momentul respectiv, dar sesizand pericolul, mi-am luat talpasita cat am putut de repede. Au trecut mai bine de opt luni de atunci si nu am mai primit nicio reclamatie, pisica plimbandu-se in voie de fiecare data... poate doar niste sprancene incruntate de dupa vreo perdea....Care esti, ma???

2009-03-03T20:43:00.003+01:00

M-am gandit sa deschid si o astfel de rubrica din varii motive. Nu le voi enumera pe toate, ci unul singur, care le doboara pe restul. Nu am mai citit de mult...de foarte mult timp, iar cultura mea generala cam lasa de dorit. Asadar, incep concursul cu propria-mi persoana cu urmatoarea carte: "Noaptea la Lisabona" de Erich Maria Remarque, bineinteles in limba germana.

Conserva "blestemata"

2009-02-28T13:02:00.012+01:00

Nu stiu altii cum sunt, dar dupa ce m-am stabilit in Germania, m-am simtit o perioada lunga de timp handicapata si inapoiata. Ca de, doar m-am mutat intr-o tara civilizata, iar eu purtam pe frunte stampila de "Auslaender"-adica venitura. Norocul meu ca sunt o fire luptatoare si am acceptat ceea ce sunt si stiu ca nu voi putea fi niciodata ca ei sau de-a lor. Si dupa umila mea parere si o experienta de 5 ani in "domeniu" pot sa afirm cu certitudine, ca nimeni nu se va adapta si incadra intr-o societate, oricare ar fi ea, daca nu-si pastreaza coloana cat mai dreapta. Dar sa revenim la subiect, ca nu despre asta intentionam sa vorbesc.
Daca ma uit in jurul meu sunt inconjurata de fel si fel de inventii, unele mai practice, altele mai putin. Pentru fiecare surub, exista o surubelnita - si numai aia, pentru fiecare cui, exista un ciocan - si numai ala, pentru fiecare tip de hartie, exista un stilou - si numai ala....si lista poate continua, dar n-am atat de mult timp.
Se facea ca era o zi obisnuita de vacanta si urma sa ne intalnim cu copiii la scoala pentru a face o salata de fructe si niste clatite. Ne-am dus la magazin sa cumparam ingredientele necesare pentru clatite, fructe proaspete si cateva la conserva. Totul bine si frumos! In timp ce puneam pe masa farfuriile, furculitele, cutitele, o aud pe sefa mea suduind de mama focului (de precizat, ca e o fire foarte calma, ce-si iese tare greu din pepeni). Eu tac malc,nu zic si nu intreb nimic, ci ii urmaresc indeaproape toate miscarile. Cauta disperata prin toate dulapurile, sertarele si gentile, dracuind - pe un ton neobisnuit de ridicat pentru ea - cum ca nu gasea ceva. O intreb intr-un final despre ce-i vorba, iar ea - punandu-si mainile pe cap - zice: "Am uitat desfacatorul de conserve!". Pana sa ma dumiresc eu ce cauta ea de fapt, pentru ca zau nu intelegeam de ce atata zarva, o vad ca pune mana pe telefon sa-l sune pe barba-su. Nu am mai asteptat pana a terminat ea conversatia, ca am luat cutitul si l-am infipt in "blestemata" de conserva, indepartand-ui cu usurinta capacul. Ce-a urmat e de rasu' plansu'. Dupa minute bune, a iesit din starea de soc, marturisind ca ea nu a mai vazut asa ceva niciodata. Dar cum am facut, cum de m-am gandit la asa ceva, unde am mai vazut asta, de la cine am invatat, etc.? Si toata ziua a tinut-o intr-o continua mirare si a povestit la tot natu' cum am deschis eu conserva aia. Iar eu in gandul meu: "Mira-te, mira-te!!".

Romanului ii place sa manance!

2009-02-27T11:59:00.004+01:00

Romanului ii place sa manance! Chiar ii place. Si nu fiindca e lihnit de foame, ci pur si simplu din placerea gustului. Si eu sunt o gurmanda, dar o habarnista in ale gatitului. Poate astfel am si reusit sa ma mentin cat de cat. Nu mi-a fost dat sa intalnesc o persoana mironosita si fitoasa la mancare pana nu am venit aici. Se spune de nemtoaice ca sunt nasoale si grasane. Unde sunt??? Daca te uiti pe strada la categoria 30+, nu ai ce comenta. Am avut colege in varsta de 50 de ani, care cantareau 60kg. Eu am 63?!?! Ca sa nu mai vorbesc de prietenele de aici, ca ma simt ca un balon pe langa ele. Am facut marea greseala, la inceputul sederii mele aici, de a invita cateva prietene la ziua onomastica a sotului. Dupa ce mi-am dat silinta sa pregatesc, ce-i drept doar niste platouri reci si un tort, m-am trezit ca nici una din ele nu a servit nimic. Deci, dupa toata munca depusa, tu n-ai nici macar bunul simt de a servi macar o bucatica din ceva, mai ales ca esti la mine in casa. Noroc cu baietii, la ei n-a contat. Oricum m-am simtit profund jignita si m-am straduit sa dau vina pe mentalitatea mea romaneasca. Totodata am aflat si cauza. Toate au motivat o boala de stomac, care nu le permite sa manance: paine, grasime, oua, unt, salam, etc. ???What??? Zic: "Aveti ulcer sau gastrita? Ca asta am si eu, dar nu refuz mancarea", inconstienta de mine. "Nu, nu, e altceva (enumerand niste termeni necunoscuti), dar mi-a interzis doctorul". Inca o data ???What??? Si a mai trecut un an si iarasi le-am chemat si iar mi-am dat silinta. Parca, parca le-am intuit gusturile. Eu insa chiar am murit de foame, noroc cu tortul, pe care bineinteles ca nu l-au servit.

Eu si gunoiul!

2009-02-26T20:15:00.006+01:00

Totul a inceput in urma cu 5 ani, cand am plecat din tara. Tanara gospodina din mine a avut de confruntat si de citit numeroase brosuri, care te invatau cum sa sortezi gunoiul. Simteam ca nu se mai termina o data listele alea si blestemam ziua si persoana care a invetat pet-urile si tetra pak-urile. Ajunsesem in punctul de a refuza sa deschid orice ambalaj care nu semana cu un borcan cu capac sau cu pungile noastre innodate de zahar varsat. Si ca orice roman care se respecta, bineinteles ca nu am tinut cont de normele lor si m-am trezit aspru amendata. Mi-au lasat gunoiul in fata casei cu un biletel rosu (parca si acum il vad), unde eram atentionata sa-l resortez, urmand ca peste doua saptamani sa vina sa-l ridice din nou. Asta daca faceam ce trebuie, ca de nu...A fost mai mult o amenda de ordin psihic, pentru ca multe zile la rand vecinii m-au privit suspect. Astazi pot sa rasuflu usurata; munca mea a dat roade;biletelul rosu a ramas in urma, iar eu privesc increzatoare la cele 4 cosuri de sortare a gunoiului ce-mi ocupa bucataria.

Despre mine

2009-02-26T17:02:00.002+01:00

Nu e mare lucru de spus despre mine.
Fac parte din acele generatii, care s-au nascut in timpul regimului comunist (ce-i drept mai pe la coada asa :P), a carui doctrina si-a pus mai mult sau mai putin amprenta.
Provin dintr-un orasel din sud-vestul tarii, care, pe zi ce trece, parca devine tot mai mic si neinsemnat si nepopulat.
Viata mea a urmat un curs cat se poate de normal, pana acum. M-am dus la scoala, dar nu la oricare - ci la una cu predare in limba germana (ca sa nu mai zic de gradinita, ca m-au "chinuit" ai mei de cand eram mica cu limba asta), am facut liceul, unul de renume bineinteles aici la noi in judet, unde din prima zi am inceput sa dau din craci si sa ma cert cu profesorii, ca eu vreau sa fac germana ca prima limba si nu a doua, si ulterior Universitatea de Vest din Timisoara, unde ce credeti ca am studiat?- evident: germana-engleza.
Am terminat facultatea, m-am casatorit si am plecat din tara. Unde?!...Va las sa ghiciti :).